La nivelul județului Suceava, până duminică dimineață, au fost efectuate 12.402 teste pentru coronavirus. Astfel, potrivit Prefecturii Suceava, județul nostru are o capacitate de testare peste media națională.
Până acum, au fost externate din spital 1272 de persoane și au fost declarate vindecate 675 de persoane.
Duminică dimineață, la nivelul județului Suceava se află în autoizolare la domiciliu 674 de persoane, iar în carantină instituționalizată 562 de persoane. Persoanele aflate în autoizolare la domiciliu sunt clinic sănătoase, fără simptome specifice infecției COVID – 19. Din izolare voluntară au ieșit până acum 13.806 de persoane.
Din carantină instituționalizată, după obținerea avizului epidemiologic, au ieșit, de la instituirea măsurii de carantinare și până în prezent, 1.922 persoane.
Pentru menținerea ordinii și siguranței publice, în ultimele 24 de ore, pe raza județului Suceava au acționat 451 de cadre M.A.I. (din care 318 polițiști, 121 de jandarmi și 4 polițiști de frontieră) și 102 polițiști locali și 19 militari MApN, consituiți în 259 de patrule, din care 135 patrule de poliție, 46 de patrule mixte, 43 patrule independente de jandarmi și 35 de patrule de poliție locală.
Activitățile desfășurate în contextul răspândirii COVID 19, în ultimele 24 de ore, au constat în 82 misiuni, cele mai multe pentru verificarea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină. Au fost verificate 660 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor impuse și nu au fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de izolare.
Au fost constatate și aplicate 142 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 270380 lei. Totodată au fost constatate cinci infracțiuni în context, fiind înregistrate trei dosare penale în care au fost cercetate trei persoane.
În perioada de referință au fost depistate 103 persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, pentru care au fost constatate și aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale în valoare totală de 198000 lei.
Personalul MAI din cadrul dispozitivelor constituite pentru carantinarea municipiului Suceava și pentru asigurarea zonei de protecție au constatat 11 fapte de natură contravențională (cinci pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și șase alte contravenții în context). Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 25430 lei (24000 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și 1430 alte contravenții în context). Totodată a fost constatată o infracțiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.