În momentul de față 128 de pacienți diagnosticați cu Covid 19 sunt internați în Spitalul Județean Suceava, cinci dintre aceștia se află în secția ATI.
Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3794 de persoane declarate vindecate.
La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate trei persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate cinci persoane declarate vindecate.
Din totalul celor 547 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 128 sunt diagnosticați cu Covid- 19, 106 sunt în zona tampon și 313 sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 128 pacienți diagnosticați Covid- 19, 88 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 35 forme ușoare, iar 5 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care unul este ventilat mecanic.
La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 63 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 10 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Numărul total de persoane testate până în prezent este de 32.735 persoane. În ultimele 24 de ore au fost testate 404 de persoane din care au fost confirmate pozitiv Covid- 19 un număr de 42.
Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 41 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 31 au câte un caz în evoluție, 29 au sub cinci cazuri în evoluție, 8 au sub zece cazuri în evoluție, iar 5 au peste zece cazuri în evoluție.