22 de pacienți cu forme grave de Covid 19 sunt internați în secția ATI a Spitalului Județean Suceava, iar trei dintre aceștia sunt ventilați mecanic.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică în ultimele 24 de ore în județul Suceava au fost înregistrate 36 de cazuri noi de Covid 19. Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns în județul nostru la 6456.
La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 11 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 21 persoane declarate vindecate.
Din totalul celor 621 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf.Ioan cel Nou” Suceava, 190 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 127 pacienți sunt în zona tampon și 304 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).
Din cei 190 pacienți diagnosticați Covid- 19: 68 prezintă forme medii ale bolii, 62 prezintă forme ușoare,
– 38 prezintă forme severe, 22 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI, iar trei dintre aceștia sunt ventilați mecanic.
Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 308 de paturi libere din care 33 pentru pacienți Covid-19, 199 în sectorul Non-Covid și 76 pentru zona tampon. La unitatea ATI sunt disponibile 2 paturi pentru pacienți Covid și 6 paturi pentru pacienți non- Covid. De asemenea sunt 22 de ventilatoare libere din care 7 pentru pacienți Covid-19.
La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 57 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Numărul total de persoane testate până în prezent este de 53921 persoane în ultimele 24 de ore fiind testate 285 persoane.
Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 5265 de persoane declarate vindecate.
Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 28 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 28 au câte un caz în evoluție, 34 au sub cinci cazuri în evoluție, 13 au sub zece cazuri în evoluție iar 11 au peste zece cazuri în evoluție.
În județul Suceava sunt 638 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție. Incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 0.83 la mia de locuitori.