sursa: Profimedia

239 de pacienți cu Covid 19 internați în spitalele din Suceava și Rădăuți.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 12 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 16 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 512 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 154 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 113 pacienți sunt în zona tampon și 245 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 154 pacienți diagnosticați Covid- 19, 95 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 48 forme ușoare, iar 11 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care trei sunt ventilați mecanic.

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 366 de paturi libere din care 36 pentru pacienți Covid-19, 237 în sectorul Non-Covid și 93 pentru zona tampon. La unitatea ATI sunt disponibile 6 paturi pentru pacienți non- Covid și 26 de ventilatoare din care 7 pentru pacienți Covid-19.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 85 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 10 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 46162 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 314 persoane.

Marți dimineață se aflau în carantină 424 de persoane și în izolare la domiciliu alte 164 de persoane.

Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 38 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 22 au câte un caz în evoluție, 33 au sub cinci cazuri în evoluție, 11 au sub zece cazuri în evoluție iar 10 au peste zece cazuri în evoluție.

În județul Suceava sunt 434 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.

La nivelul judetului Suceava, incidenta cumulata a cazurilor de infectare este de 0.57 la mia de locuitori.

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 4595 de persoane declarate vindecate.

În județul Suceava, din cele 114 de unități administrativ teritoriale, 95 sunt încadrate în scenariul verde, avand o incidența de infectare de sub 1 la mia de locuitori si 19 localitati sunt incadrate in scenariul galben, avand o incidenta a cazurilor de infectare de peste 1 la mia de locuitori.

În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ce a avut loc luni, prefectul județului Suceava a solicitat reprezentanților structurilor MAI să intensifice acțiunile de control la nivelul unităților de alimentație publică din județ și să verifice organizarea de evenimente private, respectiv nunți, botezuri, etc. din punct de vedere al respectării prevederilor legale în ceea ce privește numărul de participanți.

Prefectul județului Suceava a subliniat faptul că reprezentanții sectorului HORECA au obligația prezervării sănătății celor care beneficiază de serviciile oferite dar și a populației județului Suceava, astfel încât atitudinea responsabilă și respectarea măsurilor sanitare preventive să aducă la scăderea cazurilor de infecții cu SARS- CoV- 2 în rândul populației, încălcarea repetată a dispozițiilor legale conducând la aplicarea unor măsuri ferme din partea autorităților competente, respectiv suspendarea sau retragerea autorizației de funcționare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.