În momentul de față în Spitalul Județean Suceava sunt internați 330 de pacienți, dintre care 244 în Sectorul COVID 19 și 86 cu alte afecţiuni, a informat Florin Filip, managerul interimar al unității medicale.
În Sectorul COVID funcţionează punctul de triere al pacienţilor suspecți de infecţie cu COVID-19, deservit de medicii U.PU. ai Spitalului Judeţean Suceava.
În cursul zilei de duminică, s-a instalat încă un punct de triere în proximitatea centralei termice de la Spitalul Nou care va permite accesul rapid al pacienţilor suspecţi pentru efectuarea examenelor CT pulmonar în departamentul de radiologie al spitalului.
„Se menţine o comunicare eficientă cu DSP Suceava în vederea transmiterii testelor pentru COVID 19. Se asigură continuitatea asistenței medicale în sectorul COVID 19 precum și serviciul de gardă în clădirea Spitalului Nou. Secţiile din clădirea spitalului nou trec printr-un proces de reorganizare pentru a asigura funcţionarea optima cu personalul medical existent. Întregul personal medical precum și din serviciile administrative care asigură continuitatea activității la Spitalul Judeţean Suceava, face toate eforturile pentru a oferi o asistență medicală de calitate pacienţilor noştri”, a transmis Florin Filip, manager interimar Spitalul Județean Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.