32 de cazuri de COVID în județul Suceava, în ultimele 24 de ore. La nivel național numărul de cazuri noi în 24 de ore este de 1.231. Județul Suceava se menține pe locuri fruntașe la nivel național în ceea ce privește cazurile de COVID-19, totalizând de la începutul pandemiei 6.169 de cazuri.

Până astăzi, 20 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 112.781 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 89.771 de pacienți au fost declarați vindecați.

Sunt 33 de morți (20 bărbați și 13 femei) în rândul unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Suceava, Timiș, Vrancea și Municipiul București. Cei mai mulți aveau probleme de sănătate asociate. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani.Până astăzi, pe teritoriul României 4.435 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

470 de persoane sunt internate la ATI, la acest moment.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.223.462 de teste. Dintre acestea 13.391 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.937 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.454 la cerere.

Pe teritoriul României, 12.160 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.752  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 39.130 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 7 persoane.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.