34 de persoane au fost trimise în judecată de DNA în dosarul de la Permise Auto Suceava. Procurorii dau detalii despre cum erau fraudate probele pentru obținerea permisului de conducere.
În acest dosar au fost trimiși în judecată 34 de inculpați, între care angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) – cadre de la Permise Auto Suceava, instructori și intermediari ai școlilor de șoferi care, în schimbul unor sume de bani, ar fi permis fraudarea probei teoretice a examenului de obținere a permisului de conducător auto unui număr de 235 de candidați, în cursul anului 2020.
Acest dosar a fost disjuns având în vedere dimensiunea infracțională și numărul mare de persoane implicate în întreaga procedură de examinare, astfel încât, pentru fapte legate de fraudarea probei practice a examenului, urmărirea penală continuă într-un dosar separat.
În prezentul dosar, privind strict fraudarea probei teoretice, au fost trimiși în judecată, sub control judiciar, următorii inculpați:
OBREJA RADU IONUȚ, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– luare de mită în formă continuată,
– trafic de influență, în formă continuată,
PERIJOC GHEORGHE IONEL, la data faptelor agent de poliție în cadrul M.A.I. – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru comiterea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– complicitate la trafic de influență în formă continuată,
– complicitate la luare de mită în formă continuată,
BUTNARIU PAUL ALEXANDRU, la data faptei personal contractul (inginer de sistem la Compartimentul Informatic) în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat,
RUSU DAIANA IULIANA, la data faptelor personal contractual în cadrul Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– luare de mită în formă continuată,
5 persoane fizice, (administratori ai unor școli de șoferi, instructori auto, etc.), pentru comiterea unor infracțiuni de: constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență, în formă continuată, complicitate la luare de mită în formă continuată,
și în stare de libertate, a inculpaților:
DANELIUC LUCIAN GEORGE, la data faptelor șef al Biroului Prinderi în Flagrant din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la trafic de influență,
24 persoane fizice, (administratori ai unor școli de șoferi, instructori auto, etc.), pentru comiterea unor infracțiuni de: constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență, în formă continuată, complicitate la luare de mită în formă continuată.
Cum era fraudat examenul pentru permise auto
Începând cu luna ianuarie a anului 2020, în calitate de comisar șef a Serviciului Permise Auto Suceava, inculpatul Obreja Radu Ionuț împreună cu inculpatul Perijoc Gheorghe-Ionel, agent de poliție în cadrul aceleiași instituții, și cu un administrator al unei școli de șoferi, ar fi constituit un grup infracțional organizat, din care ar fi făcut parte și inculpații Butnariu Paul Alexandru și Rusu Daiana Iuliana, dar și alți instructori auto și administratori de școli de șoferi, precum și persoane fără o calitate specială.
S-ar fi urmărit astfel ca, printr-o acțiune concertată, să se fraudeze, în schimbul unor sume de bani primite cu titlu de mită, examenele teoretice pentru obținerea permisului de conducere.
Concret, inculpatul Obreja Radu Ionuț ar fi pretins şi primit de la elevi/cursanți, prin intermediul unor administratori, instructori sau persoane fără calitate specială, în numele său personal, diverse sume de bani, cu titlu de mită, cuprinse între 600 euro și 5.500 euro. În schimb, inculpatul Obreja Radu Ionuț ar fi înlesnit fraudarea, de către candidații interesați, a examenului teoretic pentru obținerea permisului de conducere, eludând dispozițiile legale imperative cu privire la organizarea și promovarea acestuia.
Ceilalți membri ai grupului care, de regulă aveau calitatea de instructori, trebuiau să acționeze drept extensii ale inculpatului Obreja Radu Ionuț și aveau rolul de a racola candidați care, nereușind să atingă standardul minim solicitat pentru promovarea probei teoretice, erau dispuși să plătească sume de bani.
Pentru a evita expunerea, inculpatul Obreja Radu Ionuț ar fi apelat la inculpatul Perijoc Gheorghe Ionel, persoană cu multiple conexiuni și cunoștințe în rândul instructorilor auto, cu rol de interfață în relația cu restul membrilor grupării.
Fraudarea examenului teoretic s-ar fi făcut prin două metode:
1. Metoda clasică, ce era cunoscută în rândul membrilor grupării infracționale sub numele de ”Șopteala”, constând în comunicarea directă, pe un ton scăzut și în mod conspirat, a răspunsurilor corecte către candidat, de către Obreja Radu Ionuț
2. Metoda “Vesta de blugi”, constând în utilizarea de echipamente tehnice de comunicare ori înregistrare audio-video (candidatul era echipat cu o cască și o vestă specială, care avea disimulate sisteme de comunicare audio-video la distanță, iar răspunsurile corecte aferente chestionarului erau comunicate de către unul dintre inculpați plasat în afara sălii de examen), activitatea desfășurându-se cu acordul și sub atenta coordonare a inculpaților Obreja Radu Ionuț și Perijoc Gheorghe Ionel.
În funcție de gradul de pregătire al candidatului sau de suma de bani disponibilă pe care candidatul era dispus să o remită cu titlu de mită, ajutorul se concretiza în comunicarea tuturor răspunsurilor aferente chestionarului electronic de către Obreja Radu Ionuț sau în comunicarea parțială a răspunsurilor.
Suma de bani percepută de către grupare ar fi fost de 100 de euro pentru fiecare întrebare, sumă din care liderul grupării primea cea mai mare parte, restul fiind împărățit între alți membri ai grupării implicați în fraudarea examenului.
Existau anumite categorii de candidați (cei care proveneau din alte județe decât Suceava ori persoane cu educație precară) în cazul cărora sumele de bani percepute și primite cu titlu de mită erau sensibil mai mari.
Sechestru pe sume de bani
În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor sume de bani, ridicate de la cinci dintre inculpați, printre care și Perijoc Gheorghe Ionel și Rusu Daiana Iuliana, în valoare totală de: 443.785 euro, 60.635 lire sterline, 4.526 dolari americani și 815.977 lei.
Dosarul de la Permise Auto Suceava a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.