506 cazuri noi de COVID în județul Suceava, în numai 24 de ore, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Sunt peste 3.100 de cazuri în evoluție iar harta localităților sucevene se înroșește de la o zi al alta, fiind localități cu o rată mare de infectare – localități cu diasporeni veniți acasă de sărbători, precum: Ipotești, Bosanci sau Dumbrăveni – care au rată de infectare de peste 10 cazuri la mia de locuitori.

În județul Suceava sunt, marți, peste 3100 de cazuri active de Covid 19 în evoluție, cei mai mulți bolnavi tratându-se la domiciliu.

Din totalul celor 577 pacienți internați în Spitalul Județean Suceava, 78 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 24 pacienți sunt în zona tampon și 475 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 64 pacienți diagnosticați Covid-19 din SJU Suceava 21 prezintă forme ușoare ale bolii, 31 prezintă forme medii ale bolii, 23 prezintă forme severe, 3 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (din care 1 pacient ventilat non-invaziv, 2 pacienți intubați).

Spitalul Județean Suceava dispune, la această dată, de 334 paturi libere, din care 68 pentru pacienți Covid-19, 253 în sectorul non-Covid, 13 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 7 paturi pentru pacienți Covid, sunt 28 ventilatoare libere, din care 7 pentru pacienții Covid-19 și 21 pentru pacienții non- Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 51 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (49 persoane cu forme medii, 2 persoane cu forme critice), 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, sunt disponibile 29 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid sunt internați 2 pacienți, nu sunt disponibile paturi pentru pacienți Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 13 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (4 pacienți cu forme medii, 9 pacienți cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 4 locuri în sectorul Covid

Din cele 114 localități din județ un număr de 37 sunt în „scenariul roșu”, iar comunele Ipotești, Dumbrăveni și Bosanci sunt cu ratele cele mai mari de infectare și apar pe harta COVID cu vișiniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.