Consiliul Județean Suceava a aprobat în cursul zilei de marți înființarea unui număr de 51 de posturi la Spitalul Județean Suceava, printre care trei posturi de medic specialist și cinci posturi de asistent medical la Secția boli infecțioase, două posturi de medic specialist la Secția pneumologie, un post de medic specialist, zece posturi de asistent medical și zece posturi de infirmieră la Secția ATI, patru posturi de biolog la laboratorul testare SARS-CoV-2.
Totodată, în aceeași ședință s-a aprobat alocarea sumei de 101.150 lei în vederea dotării ISU Suceava cu un număr de cinci sisteme automate de nebulizare pentru dezinfecția aeroflorei din ambulanțe, respectiv decontaminarea suprafețelor și a aparaturii din dotarea acestora.
„Astăzi, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Suceava, convocată de îndată, am aprobat mai multe hotărâri prin care venim în sprijinul Spitalului Județean de Urgență ,,Sfântul loan cel Nou” Suceava și al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Bucovina” al Județului Suceava.In contextul deficitului de personal medical generat de epidemia COVID-19, după analiza avută împreună cu conducerea militară a Spitalul Județean Suceava, am supus votului consilierilor județeni și s-a aprobat înființarea unui număr de 51 de posturi de specialitate, printre care 3 posturi de medic specialist si 5 posturi de asistent medical la Secția boli infecțioase, 2 posturi de medic specialist la Secția pneumologie, un post de medic specialist, 10 posturi de asistent medical si 10 posturi de infirmieră la Secția ATI, 4 posturi de biolog la laboratorul testare SARS-CoV-2”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.
De asemenea, s-a aprobat completarea structurii Spitalului Județean de Urgență Suceava prin înființarea Laboratorului de medicină nucleară. Am primit aviz favorabil de la Ministerul Sănătății, urmând ca laboratorul să devină funcțional după obținerea autorizației sanitare de funcționare din partea Direcției de Sănătate Publică Suceava și a autorizației din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare.