Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că vineri au fost demarate lucrările pentru realizarea autobazei electrice de pe strada Căpitan Grigore Andrei din Burdujeni Sat, în cadrul proiectului „Sistem integrat de transport public ecologic în Municipiul Suceava”.
Potrivit edilului, firmele câștigătoare, Asocierea Loial Impex (pe partea de stații electrice) și Con Bucovina (pe partea de construcție hală), s-au angajat ca până în luna noiembrie lucrările în mare să fie finalizate.
„Primăria Suceava a finalizat pe fonduri proprii platforma betonată pentru autobază și alimentarea acesteia cu curent electric”, a declarat Ion Lungu.