Nereguli grave depistate de cei de la Garda Forestieră în domeniul exploatării lemnului. În ultimele două săptămâni s-au efectuat un număr de 66 controale regim silvic și materiale lemnoase, respectiv inspecţii de fond şi parţiale în fond forestier şi în vegetaţia de pe terenuri din afara fondului forestier, controale la exploatare în partizi autorizate, controale de circulaţie materiale lemnoase pe drumuri publice şi forestiere, controale la instalaţii de debitat materiale lemnoase, depozite de materiale lemnoase, verificări erori Wood Tracking, verificări zone critice din punctul de vedere al tăierilor fără drept de arbori. În plus, au fost făcute 18 verificări pentru acorduri de eliberare formulare documente cu regim special. Șeful Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel, a declarat că au fost aplicate 24 sancțiuni contravenționale, în valoare de 160.000 lei. De asemenea, s-au confiscat 2120 mc materiale lemnoase, după cum urmează: 308 mc lemn rotund lucru rășinoase, 1666 mc cherestea, 145 mc lemn de foc. Pentru preîntâmpinarea delictelor silvice, Garda Forestieră Suceava, prin demersurile efectuate în perioada menționată, atât cu autoritățile publice locale cât și cu structurile silvice județene, a procedat la predarea suprafeței de 196,28 ha, fond forestier privat pentru care nu erau asigurate serviciile silvice – paza, către structurile silvice autorizate (ocoale silvice), acțiune care va continua și în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.