O fetiță în vârstă de un an și șase luni din comuna Udești a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava după ce s-a înecat cu alune.
Incidentul s-a petrecut duminică seară în timp copila se afla în locuința părinților. Surorile mai mari, de 4 și respectiv 6 ani, se aflau în dormitor și mâncau alune. La un moment dat, fetița de un an și șase luni a luat și ea alune și le-a înghițit. Micuța s-a înecat și a început să tușească, fapt pentru care tatăl a intervenit și i-a scos din gură o paret din alune. Cum nicuța era vânătă, bărbatul a sunat imediat la 112 și la fata locului s-a deplasat o ambulanță care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Județean Suceava. Acolo micuța a fost diagnostiată cu „aspirație bol alimentar, coma grad III”. Micuța a fost supusă unei intervenții chirurgicale în vederea înlăturării alimentului ingerat. Ea se flă în stare gravă în continuare iar nedicii sunt rezervați în ce privește evoluția stării sale.