În timp ce la București se fac jocuri politice, Avocatul Poporului – Renate Weber îi cere președintelui Klaus Ionannis să declare stare de urgență din cauza coronavirusului. ACcelașu lucru îl cer și mai mulți politicieni, printre care Traian Băsescu. Avocat Poporului, în calitate de garant constituțional al drepturilor și libertăților fundamentale, luând act de măsurile administrative adoptate în ultimele zile în acțiunea de combatere a răspândirii virusului Covid – 19 solicită Președintelui României să declare starea de urgență, iar Parlamentului României să o încuviințeze, în conformitate cu art. 93 alin.(1) și (2) din Constituția României.
Nu se pune în discuție oportunitatea măsurilor luate până acum, necesitatea restrângerii unor drepturi, dar acest lucru este obligatoriu să se întâmple așa cum prevede legea fundamentală în cazul situațiilor excepționale ă este motivarea Avocatului Poporului. Acestea sunt exigențele statului de drept, în care restrângerea unor drepturi și libertăți nu poate fi făcută decât în condițiile art. 53 din Constituția României.România are legislație în materie, respectiv O.U.G. nr. 1/1999, iar prevederile acestui act normativ trebuie respectate întocmai.
Potrivit OUG 1/1999, ”Starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri cu caracter politic, economic, social și de ordine publică, instituit în întreaga țară sau în anumite zone ori în unele unități administrativ-teritoriale, în următoarele situații:
a) existența unor amenințări la adresa siguranței naționale sau democrației constituționale, ceea ce face necesare apărarea instituțiilor statului de drept și menținerea sau restabilirea stării de legalitate;
b) iminența producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea și înlăturarea efectelor acestora”.
Starea de urgență se poate institui pe o durată de cel mult 30 de zile, potrivit OUG 1/1999. La instituirea stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare și a altor autorități publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgență.
