Zece noi cazuri de coronavirus confirmate la Suceava, în ultimele 24 de ore. Cei de la Clinica de Boli Infecțioase Iași au făcut anunțul oficial. Este vorba de 8 cazuri confirmate noaptea trecutăși cele doup confirmate ieri. Patru din cele 10 cazuri noi sunt medici iar unul este o asistentă. Cadrele sunt de la Unitatea de Primire a Urgențelor, Pneumologie și Infecțioase. Aceștia au intrat în contact cu bărbatul de 37 de ani care a stat în UPU ore întregi după care a fost internat timp de trei zile la Pneumologie. Bărbatul, originar din Suceava, a fost ulterior confirmat cu coronavirus. Din cele 10 cazuri noi, o parte ar fi contacți de-ai bărbatului din Bosanci, infectat cu coronavirus după ce s-a întors din Belgia. În județ, au fost confirmate până sâmbătă dimineață 19 de cazuri de COVID-19. 17 persoane erau internate sâmbătă dimineață, la Spitalul Județean Suceava, cu suspiciune de coronavirus. Vom reveni cu detalii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.