Vineri dimineață, la nivelul județului Suceava se aflau în izolare voluntară la domiciliu 1970 de persoane și în carantină instituționalizată alte 1040 de persoane.
Până acum au ieșit din izolare 10.542 de persoane și din carantină instituționalizată 830.
Până acum 154 de suceveni s-au vindecat de coronavirus și alți 535 au fost externați din spital, pentru a continua tratamentul împotriva infecției cu COVID 19 în carantină.
Instituția Prefectului informează că în ultimele 24 de ore echipele mixte formate din polițiști, polițiști local, cadre MApN și jandarmi au efectuat, verificări privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu și carantinare, privind locațiile de carantinare precum și societățile comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență.
La aceste acțiuni au participat 334 de polițiști, 108 polițiști locali, 30 de militari MApN și 65 de jandarmi.
Verificările au vizat 2052 de persoane aflate în autoizolare și carantină și 39 de unități economice.
Au fost aplicate 127 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, cu o valoare total de 256.500 lei. Au fost întocmite două dosare penale pentru infracțiuni de fals și uz de fals.
„Rugăm sucevenii să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, prevederile Ordonanțelor Militare precum și ale Hotărârilor nr. 8 /31.03.2020 și nr. 11/ 09.04.2020 ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.Singura cale prin care putem stopa răspândirea COVID -19 este reducerea la minim a riscului de expunere”, a transmis Prefectura Suceava.