În plină pandemie de COVID-19, în județ se întâmplă și minuni. O tânără de 23 de ani a născut o fetiță sănătoasă chiar în ambulanța care o transporta spre spital. S-a întâmplat în cursul zilei de joi. Femeia a sunat la 112 și a fost preluată de un echipaj de ambulanță de la Fălticeni pentru a fi transportată la spitalul din localitate. Pe drum însă ea a născut, asistată fiind de medicul, asistenta și ambulanțierul din echipaj. Conform purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Suceava, Adrian Săraru, atât mama cât și fetița au ajuns în stare bună la Spitalul Municipal Fălticeni, unde au fost internate. Cele două au fost testate pentru COVID-19 iar rezultalele au fost negative.
„Întreg echipajul ambulantei de la Fălticeni, împreună cu dna Asistenta Mihaela Ilisei și d-nul ambulantier Gheorghe Buta, în frunte cu mămica merita toate laudele! Oricum, o bucurie mult așteptată în aceste zile încărcate numai cu suferința și covid”, a scris pe contul său de socializare dr. Emanuela Mercore Huțanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.