Cinci persoane care au intrat în contact cu arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților – IPS Pimen, au fost confrimate cu COVID-19. Conform directorului DSP Suceava, Manuela Trifan, au fost prelevate probe de la 60 de persoane de la Arhiepiscopie și de la preoți care au intrat în contact cu IPS Pimen și au fost prelucrate deja 37 de probe. Cinci dintre acestea sunt pozitive. Este vorba despre 4 persoane din administrația Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și de un preot. Toți aceștia au forme ușoare de boală și rămân izolați la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Unul din cei trei preoți de la care IPS Pimen ar fi contactat virusul, preoți declarați pozitivi încă de la finele lunii martie, a ieșit în continuare pozitiv la COVID-19, după efectuarea a doua oară a testului.