COVID-19 a răpus tatăl a 10 copii, un bărbat de 47 de ani, din comuna Volovăț. Este vorba despre Lucian Covaliu, cel care a fost transportat împreună cu arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților – IPS Pimen, cu același elicoper, de la Spitalul Județean Suceava la Institutul Matei Balș din capitală. El s-a stis din viață în seara zilei de vineri, 24 aprilie. Lucian Covaliu avea 10 copii, cu vârste între 5 și 22 de ani. Acum aceștia, dar și toată comunitatea din Volovăț, deplâng moartea bărbatului. El a fost șofer de transport internațional și nu avea alte afecțiuni asociate. Bărbatul a fost internat la Suceava, cu probleme pulmonare pe data 13 aprilie iar ulterior a fost confirmat cu COVID-19. O zi mai târziu starea lui s-a agravat și a fost transferat la Terapie Intensivă. Pe 15 aprilie a fost intubat, pentru că nu mai putea să respire singur. Cunoscuții spun că bărbatul a revenit în ţară pe 16 martie, după ce a efectuat o cursă în Germania.El transportase agricultori la muncă în țara respectivă. La întoarcere nu a stat nici în izolare, nici în carantină, pentru că nu a știu că trebuie să facă asta. Dumnezeu să îl ierte!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.