Până la acest moment, în județul Suceava au fost efectuate 13475 de teste pentru depistarea coronavirusului. În județul nostru sunt în autoizolare la domiciliu 706 persoane și în carantină instituționalizată alte 575. Până acum au ieșit din autoizolare 13.989 de persoane și din carantină instituționalizată 2045.
Au fost externate din spital 1430 de persoane și au fost declarate vindecate 986 persoane.
Conform situației repartizării cazurilor confirmate COVID 19 până la data de 04 mai și a celor rămase în evoluție până la această dată, întocmită de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrau un număr de 1322 cazuri COVID 19 în evoluție, din care 132 de cazuri în cele opt localitati limitrofe municipiului Suceava aflate în carantină și 402 cazuri în municipiul Suceava.
Pentru menținerea ordinii și siguranței publice, pe raza județului Suceava au acționat 495 de cadre M.A.I. (din care 394 de polițiști, 97 de jandarmi și 4 polițiști de frontieră) și 108 polițiști locali și 23 militari MApN., organizate în 272 de patrule, din care 157 patrule de poliție, 43 patrule mixte (din care 5 patrule mixte polițist – jandarm, 4 patrule mixte polițist – polițist de frontieră și 34 de patrule mixte polițist – polițist local), 37 de patrule independente de jandarmi și 35 de patrule de poliție locală.
În ceea ce privește acțiunile desfășurate în contextul COVID 19, acestea au constat, în ultimele 24 de ore, în 51 misiuni, cele mai multe pentru verificarea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină.
Au fost verificate 461 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor impuse și nu au fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de izolare.
Au fost constatate și aplicate 102 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 237.220 lei. Totodată au fost constatate 2 infracțiuni în context, fiind înregistrat 1 dosar penal în care a fost cercetată 1 persoană.
În perioada de referință au fost depistate 55 persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, pentru care au fost constatate și aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale în valoare totală de 87.540 lei.
Personalul MAI din cadrul dispozitivelor constituite pentru carantinarea municipiului Suceava și pentru asigurarea zonei de protecție au constatat 10 fapte de natură contravențională (2 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și 8 alte contravenții în context). Valoare totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 9915 lei (4000 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și 5915 alte contravenții în context). Totodată au fost constatate trei infracțiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.