Fetiță de doi ani, în stare gravă, după ce a căzut de la etajul doi

Micuța a scăpat cu viață pentru că nu a căzut pe beton, ci pe acoperișul unui balcon de la parterul blocului.

Grav incident, în cartierul Burdijeni din municipiul Suceava, marți seară. Micuța a scăpat cu viață pentru că nu a căzut pe beton, ci pe acoperișul unui balcon de la parterul blocului. O vecină a auzit bubuitura, s-a uitat pe geam și a văzut-o pe micuță după care a cerut ajutor la 112. La scurt timp, la ușa apartamentului său a bătut o femeie care i-a cerut voie să pătrundă în imobil pentru a-și recupera copilul pe geamul de la bucătăriei. Copilul a fost luat de mama sa și transportat în brațe în fața blocului, de unde l-a preluat echipajul medical de la SMURD. Micuța a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Suceava. Ea a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral prin cădere de la înălțime, traumatism cranio-facial, traumatism coloană cervicală și traumatism hemitorace drept. Fetița a rămas internată sub supravegherea medicilor. În acest caz polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de către polițiștii de proximitate ai secției de Poliție Burdujeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.