Țigări de contrabandă descoperite de jandarmi într-un chioșc din bazarul din Rădăuți.
Sâmbătă, în jurul orei 11.00, în timpul unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii comercializării ilegale a produselor accizabile, un echipaj de jandarmerie a depistat, în bazarul situat în zona centrală a municipiului Rădăuți, o femeie în vârstă de 46 de ani, localnică, ce oferea spre vânzare țigarete de proveniență extracomunitară.
În urma controlului efectuat la chioșcul metalic aparținând persoanei în cauză, jandarmii au găsit 1142 pachete de țigarete ce aveau aplicate timbre fiscale emise de autorităţile din Ucraina.
Fiind întrebată cu privire la proveniența bunurilor, femeia a afirmat că ea comercializează doar produse de uz gospodăresc, că țigaretele nu îi aparțin și că nu cunoaște modul în care acestea au ajuns în chioșc.
În cauză au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi infracţiunea de contrabandă, iar țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării și vor fi predate Poliției Municipiului Rădăuți pentru continuarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.