Un bătrân de 90 de ani, din localitatea Grănicești, a ajuns miercuri dimineață la Spitalul Județean Suceava desfigurat și cu leziuni grave. El ar fi fost bătut cu sălbăticie în propra casă în cursul nopții. Medicii care l-au consultat spun că, judecând după leziuni, ar putea fi vorba despre o agresiune, fiind leziuni mai ales la nivelul feței și al capului. Pacientul avea la prezentarea în UPU multiple traumatisme și vânătăi la față și la cap dar și în alte zone ale corpului. Se pare că motivul ar fi fost jaful, spun localnici, ipoteză luată în calcul de polițiștii care au demarat cercetări. Bătrânul a fost găsit de cei doi copii, inconștient, în curtea casei și nu a putut fi audiat până la acest moment. El a fost adus de urgență de cadre de la Ambulanță la Spitalul Județean Suceava. Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, spune că din casa bătrânului nu ar lipsi nimic – lucru confirmat de copiii care l-au găsit, și că cercetările sunt în curs. Polițiștii au deschis dosar și spun că este posibil ca bătrânul să fi fost agresat dar și că ar fi putut cădea de la o înălțime mică. Oamenii legii au ridicat imagini surprinse de camerele de luat vederi din zonă pentru a vedea dacă au trecut pe acolo noaptea persoane suspecte. Vom reveni cu detalii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.