Deputatul sucevean Ștefan Alexandru Băișanu s-a reînscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), în acest partid el debutînd în politică – în urmă cu ceva ani. Băișanu va prelua conducerea județeană a filialei PPU (social-liberal) Suceava. Din această postură el spune că trebuie luate de urgență măsuri pentru ca Bucovina să iasă din izolare și să se relanseze din punct de vedere economic și turistic – fiind o zonă cu o potențial extraordinar în acest sens.
„ Din cauza acestei pandemii și a greșelilor făcute la nivelul administrației județene și a administrației de la nivelul Spitalului Județean Suceava, acest județ binecuvântat al României s-a trezit ca fiind ciuma acestei țări, exportator de boală în România, drept pentru care am fost izolați. Există doar câteva focare, toate țin de administrația Consiliului Județean. Județul Suceava, municipiul Suceava, sunt într-o situație îngrozitoare. Suntem blocați. Spun astăzi foarte clar, epidemiologii, nu oamenii politici, trebuie să prezinte un plan de ieșire din carantină și din criză, pentru Suceava și cele opt comune. Pentru că dacă nu vom muri de COVID-19, vom muri ucigându-ne turismul, agricultura și tot ceea ce înseamnă resursă financiară pentru populația acestei zone extraordinare”, a declarat Ștefan Alexandru Băișanu.
Despre revenirea în partid a deputatului sucevean, avocatul Daniel Ionașcu- președintele executiv al PPUSL a precizat: „Valoarea unui om, a unui profesionist, a unui lider politic este certificată de proiectele pe care le realizează. Am încredere în rezultatele pe care le va obține domnul deputat Băișanu atât la conducerea organizației Suceava, cât și în Parlamentul României.”