În Spitalul Județean Suceava miercuri dimineață se aflau internați un număr de 450 pacienți, dintre care 132 cu COVID 19 și 318 pacienti non-COVID, iar în secția ATI erau internați un număr de opt pacienți, a transmis Prefectura Suceava.
Potrivit aceleiași surse, în Spitalul Municipal Rădăuți erau internați un număr de 59 de pacienți cu COVID 19 și 11 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
În ultimele 24 de ore au fost internate în spital șapte persoane diagnosticate cu COVID 19 și au fost externate 15 persoane, nefiind înregistrat niciun caz în rândul personalului medical.
Miercuri dimineață, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, în județul nostru se aflau în autoizolare la domiciliu 5347 de persoane și o singură persoană în carantină instituționalizată. Totodată, până în momentul de față 21285 de persoane au ieșit din autoizolare și alte 3107 de persoane ieșite din carantină instituționalizată.
Conform situației întocmite de DSP Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 2951 de persoane declarate vindecate.
În cursul zilei marți, polițiștii au desfășurat activități în context COVID 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdictiilor impuse 5517 persoane și 42 societăți comerciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.