Spitalul Județean Suceava

În ultimele 24 de ore au fost internate în Spitalul Județean Suceava șase persoane diagnosticate cu COVID 19 și externate zece, a transmis Prefectura Suceava.
În unitatea medicală vineri dimineață erau internați un număr de 446 pacienți, și anume 138 pacienți cu COVID 19 (dintre care un cadru medical) și 308 pacienti non-COVID, iar în secția ATI erau internați un număr de 14 pacienți.
În Spitalul Municipal Rădăuți erau internați un număr de 58 de pacienți cu COVID 19 și 15 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Conform situației întocmite de către DSP Suceava, la nivelul județului nostru se înregistrează un număr de 3072 persoane declarate vindecate.
Vineri dimineață, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, se aflau în autoizolare la domiciliu 5440 de persoane și în carantină instituționalizată alte două. Până la acest moment 21795 de persoane au ieșit din autoizolare și alte 3107 din carantină instituționalizată.

„În această seară, în jurul orei 19.00, va intra în țară prin Vama Giurgiu autospeciala de terapie intensivă mobilă care va ajunge în cursul nopții la Spitalul Județean Suceava venind ca o completare a dotării spitalului județean, asigurând din punct de vedere funcțional eventualele provocări epiodemiologice”, a transmis Prefectura Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.