medicină legală

Un bărbat de 33 de ani din Ulma a fost găsit spânzurat într-o anexă din gospodărie. Descoperirea macabră a fost făcut chiar de mama tânărului.
Duminică după amiază, femeia se afla la domiciliu împreună cu fiul ei. La un moment dat, aceasta a constatat că bărbatul a plecat din casă. După aproximativ patru ore, mama și-a găsit fiul spânzurat în podul șurii.
Membrii familiei au precizat faptul că bărbatul suferea de boli psihice, anterior fiind internat la diferite secții de psihiatrie. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morții.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.