Accident mortal de muncă, într-o pădure din localitatea Slatina. Un bărbat care dobora arbori pentru o societate comercială a murit strivit de copacul pe care îl tăiase. Polițiștii de la Mălini au fost solicitați la fața locului pentru efectuarea de cercetări.
Aceștia au stabilit că bărbatul, pe nume Brînză Nicu, de 42 de ani, din comuna Slatina, era angajat al S.C. Vorlaz S.R.L. Slatina, societate care se ocupă cu prelucrarea lemnului. Marți dimineață, în jurul orelor 08:55, Brînză Nicu executa lucrări de doborâre copaci în zona Caton Blidireasa, când a fos fiind lovit de un arbore pe care îl tăiase, suferind leziuni grave.
În urma verificărilor s-a constat faptul că SC.Vorlaz S.RL, executa lucrări legale de exploatare a lemnului în zonă. La fața locului s-a deplasat un echipaj de Ambulanță de Fălticeni, care a constatat decesul bărbatului. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”. Și inspectorii de muncă vor efectua o anchetă în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.