Primăria Suceava a donat în pandemie Spitalului Județean Sf. Ioan cel Nou 2,288 milioane lei – ajutoare directe.
Asta chiar dacă Spitalul Județean nu se află în subordonarea Primăriei Suceava, ci a Consiliului Județean.
Primarul Ion Lungu se declară deranjat de faptul că, în cadrul unei conferințe de presă, cei din conducerea spitalului au comunicat o valoare de 4 ori mai mică decât valoarea donată de Primăria Suceava și tocmai de aceea, miercuri, acesta a dorit să clarifice lucrurile. Edilul a precizat că a fost un efort din partea Primăriei Suceava și că a vrut să ajute unitatea medicală în plină pandemie pentru a fi alături de cetățeni și cadrele sanitare și pentru a se salva cât mai multe vieți. Ion Lungu a recizat că ajutorul direct al Primăriei Suceava către Spitalul Județean s-a ridicat la 2,288 de milioane de lei adică de peste patru ori mai mult decât cifra comunicată oficial presei de conducerea Spitalului Județean Suceava.
Lungu a amintit că municipalitatea a donat spitalului: un aparat Real Time PCR cu 3.000 de teste care a costat 632.000 de lei, 10 ventilatoare în valoare de 847.845 de lei, 1.000 de combinezone de 35.000 de lei și 10.000 de măști. Trebuie de subliniat că ventilatoarele au fost achiziționate într-un moment în care aceste aparate se puteau procura foarte greu deoarece pe piață era o cerere foarte mare. Edilul a spus că a simțit nevoia să vină cu aceste precizări pentru că banii sunt ai cetățenilor Sucevei și ei trebuie să fie informați despre sumele donate și despre aparatura achiziționată. Primarul s-a arătat deranjat de această eroare și a spus că a fost informat de conducerea Spitalului Județean că așa a primit situația. ”Toate echipamentele, aparatura au costat 1,514 milioane de lei. La acestea se mai adaugă 773.890 de lei reprezentând cazarea și masa cadrelor medicale la trei hoteluri Zamca, Sonenhoff și Bucovina. Din această sumă sperăm să mai recuperăm de la DSP ceva pentru că ei nu vor să plătească decât pentru medici nu și pentru asistenți”, a spus Lungu.
Ion Lungu – Primăria și-a făcut datoria
Edilul a concluzionat că Primăria Suceava și-a făcut datoria chiar dacă spitalul nu este în subordinea acestei instituții.
”Nu e un act de eroism dar dintr-o comoditate puteam să stăm cu mâinile încrucișate…. Aici e vorba de responsabilitate, e vorba și de curaj în primul rând din partea primarului, din partea Consiliului Local care a aprobat. Dacă s-ar repeta situația aș face la fel. Sigur, dacă ne uităm în urmă pare simplu, dar să nu uităm ce condiții tragice au fost, ce am tras atunci cînd focarul era în toi și când noi eram comparați cu Lombardia”, a spus Lungu.
Achizițiile și donațiile făcute de Primăria Suceava pe timpul pandemiei au fost verificate de Curtea de Conturi iar singura observație a inspectorilor a fost că ar fi trebuit ca Primăria Suceava să dea bani Spitalului Județean prin Consiliului Județean Suceava – instituția care coordonează activitatea celei mai mari unități spitalicești din județ. ”Eu le-am explicat foarte clar că la vremea respectivă Spitalul Județean nu avea conducere, era conducere interimară care a demisionat după care a venit conducerea militară, Consiliul Județean conducerea era internată la spital, domnu președinte Flutur era pozitiv, doamna Vasilciuc era pozitivă, internată și ea… Într-o situație de forță majoră și lucrând contra-cronometru, noi am cumpărat acele aparate iar cu acest PCR am salvat vieți”, a declarat primarul.