sursa: Profimedia

Un reputat medic anestezist italian declară că noul coronavirus și-a pierdut din putere și că la acest moemnt nu mai poate să producă o boală foarte gravă sau să mai fie letal.
Alberto Zangrillo, medic primar în anestezie şi terapie intensivă la Ospedale San Raffaele din Milano şi Pro Rector al Universităţii VITA e SALUTE San Raffaele din Milano, spune, într-un interviu acordat cristoiublog.ro, că noul coronavirus există, dar nu mai este în stare să producă o boală gravă.

Profesorul a precizat că nu se poate exprima în termeni preciși cu privire la rata de virulență a coronavirusului, însă ceea ce este clar este faptul că este un virus extrem de contagios, totrează și Antena 3.

”În afară de această caracteristică de contagiozitate trebuie să o vedem şi pe cea de letalitate, capacitatea acestui virus mai ales când e în „forţe” de a provoca moartea populaţiei infectate şi este de 10 ori mai mare decît forţa unui virus normal gripal, dar inferior altor viruşi SARS Covid din trecut şi care au fost mai puţin contagioşi. Deci, este un virus insidios despre care cunoaştem încă puţine caracteristici şi până acum, nimeni nu a reuşit să îi facă secvenţierea din punct de vedere al genomei mutaţiilor în care se prezumă că ar fi alteraţii ale caracteristicilor aşa ziselor spy de suprafaţă”, spune medicul.

Acesta susține că virusul există, însă oamenii trebuie să învețe să conviețuiască cu el.

”Eu nu am spus niciodată că virusul nu mai există, ci că noi trebuie să convieţuim cu virusul! Eu nu am spus niciodată că virusul s-a modificat! Eu am spus că virusul nu mai este în stare, din fericire, să producă o boală gravă. Eu dacă spun: de 2 luni în Lombardia s-a redus excesul de mortalitate datorită virusului SARS COV-2, nu o spun pentru că inventez, ci o spun pentru că cunosc curbele statistice. În Lombardia, de 2 luni, din 20 aprilie, excesul de mortalitate din cauza SARS COV-2 a revenit cel de acum 5 ani. Adică nu este exces de mortalitate datorită lui SARS COV-2! Dacă şi în faţa clarităţii se menţine polemica, nu este problema mea. Dacă de cealaltă parte eu găsesc un virolog care spune: Zangrillo, uite că virusul nu e modificat! Eu îi răspund: Ştiu!
Zangrillo, uite că virusul încă mai există! Eu îi răspund: Ştiu! Dar dacă tu îmi spui: uite că virusul este letal! Eu îi răspund: Da, este potenţial letal, doar că în acest moment, azi 14 iulie, virusul nu este în măsură să producă boli. Dacă tu zilnic îmi spui în ziarul Repubblica online, în Corriere della Sera online că sînt alte 13 cazuri de moarte de Covid-19, atunci eu sun la regiunile respective şi întreb de unde vin aceşti bolnavi şi mi se răspunde că nu au murit de Covid, ci de infarct de miocard, de cancer, de boli neuro degenerative. Dar au murit în spital Covid şi tu pui pe listă mort de Covid deşi nu a murit de Covid! Deci, trebuie vorbit clar! Dacă şi în faţa clarităţii se menţine polemica, nu este problema mea!”, a declarat medicul pentru cristoiublog.ro.

Alberto Zangrillo a terminat Fac. de Medicina şi Chirurgie la Univ. Din Milano în 1983 şi specializarea în Anestezie şi Reanimare în 1986 urmând apoi alte specializări în Londra, Barcellona, Montecarlo, Berlin şi IRCCS Ospedale San Raffaele din Milano.

Este Director al Unităţii Operative de Anestezie şi Reanimare Generală la IRCCS Ospedale San Raffaele
Director al Unităţii Operative de Anestezie şi Reanimare Cardio Toraco Vasculară la IRCCS Osp. San Raffaele Milano
Director al Unităţii Operative de Anestezie şi Reanimare la IRCCS San Raffaele Turro
Profesor Ordinar de Anestezie şi Reanimare
Pro Rector pentru activităţile clinice la Univ. Vita-Salute San Raffaele
Referent Direcţional Aree Cliniche la IRCCS Ospedale San Raffaele
Este autor a peste 800 de publicaţii dintre care 400 în reviste internaționale (citate de peste 10.000 ori, Hindex 50) printre care studii randomizate în NEJM, JAMA, Circulation şi British Medical Journal şi 40 de cărţi sau capitole de cărţi. Visiting Professor la Universidad CES, Medellin, Columbia, 2016-2017 şi multe altele.

sursa: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.