Amenzi pe bandă rulantă, aplicate de Garda Forestieră Suceava în cazul controalelor derulate la finele săptămînii trecute după ce activiști de mediu au sunat la 112.
În ziua de sâmbătă, 25.07.2020, în baza sesizării domnului Bodnar Daniel, Garda Forestieră Suceava în cooperare cu I.P.J. Suceava – Secția 3 de poliție Marginea, a efectuat mai multe verificări privind legalitatea a două transporturi cu material lemnos. În urma verificărilor specifice desfăşurate de către Garda Forestieră Suceava, s–a constatat faptul că ambele transporturi erau încărcate cu material lemnos peste prevederile avizelor de însoțire specifice transportului materialelor lemnoase.
S–a procedat la efectuarea inventarelor faptice, excedentul de material lemnos în volum de 8,148mc a fost predat către structura silvică în raza căreia s-a făcut constatarea, precum și la aplicarea de amenzi n valoare de 12000 lei pentru cei care au expediat materialul lemnos în cauză.
În ziua de duminică 26.07.2020, la o altă sesizare a societăţii civile, au fost demarate de către Garda Forestieră Suceava, în raport cu atribuțiile pe care le exercită, verificări asupra unui alt transport de material lemnos sesizat a fi suspect sub aspectul legalității în conformitate cu legislația specifică, în cooperare cu I.P.J. Suceava – Poliția oraşului Solca,.
Au fost efectuate inventarieri faptice ale materialului lemnos transportat, rezultând şi de această dată diferențe, însă în minus. Pentru cele constatate, delegații Gărzii Forestiere Suceava au aplicat sancțiuni în valoare de 5000 lei emitentului documentelor specifice de transport.