Au demarat luni lucrările de extindere a terminalului de pasageri de la Aeroportul Suceava, în prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Este vorba despre o investiție în valoare de 16,2 milioane de lei cu TVA, bani luați de CJ printr-un credit. Lucrările au ca termen de finalizare un an de zile. Gheorghe Flutur a declarat că această investiție va dubla capacitatea aeroportului. Se estimează că în anul 2020 să fie aproximativ 700.000 de pasageri procesați. ”Este o zi importantă pentru județul Suceava, dăm startul noului terminal al aeroportului. Am săpat primele lopeți de pământ alături de directorul aeroportului și de reprezentantul constructorului. Noul terminal se va întinde pe o suprafață de 1.600 de metri pătrați și urmează să dubleze capacitatea aeroportului Suceava în ceea ce privește procesarea călătorilor. Avem două plecări internaționale și o sosire internațională. Sperăm că după ce vom construi noul terminal la anul aeroportul Suceava să aibă capacitatea să proceseze 700.000 de pasageri. Capacitatea de procesare pe oră va ajunge la 40 de pasageri.Până ce se vor gândi alții să ne finanțeze cu autostrăzi de care avem mare nevoie deocamdată întărim autostrada, generic vorbind, pe calea aerului”, a declarat președintele Consiliului Județean.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.