medicină legală

Bărbat găsit mort pe scara de acces în subsolul unui bloc din Suceava. Descoperirea macabră a fost făcută o vecină, care a sunat speriat la 112. Bărbatul în vârstă de 71 ani a fost găsit inconștient pe scara de acces în subsolul blocului, motiv pentru s-a solicitat sprijinul medicilor. 

Echipajul Serviciului de Ambulanță sosit la fața locului a constatat decesul suceveanului.

Polițiștii au efectuat verificări și au constatat că joi după amiază bărbatul a consumat băuturi alcoolice după care aintrat în bloc la începerea ploii. Este posibil ca el să se fi împiedicat de un obiect de la intrarea în bloc, în condițiile în care scările de acces către subsol sunt în imediata proximitate a ușii, iar  lângă cadavru a fost identificat un obiect de piatră folosit de locatari pentru păstrarea ușii de acces în poziție deschis. 

Cadavrul a  fost depus la Morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor morții. Polițiștii fac cerectări pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut tragedia. 

          

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.