Incendiu cu flăcări până la cer, la Frasin, miercuri noapte. Pompierii au intervenit ore întregi.
Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu cu flăcări până la cer, izbucnit la o gospodărie. Locuința aparține unui bucureștean, acre însă a închiriat-o unui muncitor sezonier.
La sosirea echipajelor, ardeau anexele gospodărești și acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință. În incendiu au ars: acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 60 metri pătrați, bucătăria de vară, adăpostul de animale și depozitul de furaje pe o suprafață totală de 100 mp.
S-au degradat învelitoarea din tablă, tavanul și pereții locuinței. Incendiul a izbucnit din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, cu bunurile aferente.