În ultimele 24 de ore, 572 de suceveni au fost testați pentru Covid 19. Numărul total de persoane testate până în prezent este de 34.947.
Joi dimineață, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3887 de persoane declarate vindecate.
La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 11 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 19 persoane declarate vindecate.
Din totalul celor 524 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 136 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 99 pacienți sunt în zona tampon și 289 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 136 pacienți diagnosticați Covid- 19, 87 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 37 forme ușoare, iar 12 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, dintre care cinci sunt ventilați mecanic.
La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 75 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 7 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Joi dimineață se aflau în carantină 498 de persoane și în izolare la domiciliu alte 107.
Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 36 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 26 au câte un caz în evoluție, 36 au sub cinci cazuri în evoluție, 11 au sub zece cazuri în evoluție iar 5 au peste zece cazuri în evoluție.
În cursul zilei de miercuri, polițiștii au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 265 persoane.
De asemenea, au fost verificate 62 societăți comerciale fiind aplicate cinci sancțiuni contravenționale în valoare de 7300 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/ 2020.