Primăria Municipiului Suceava alocă 3,6 milioane de lei școlilor în vederea pregătirii pentru învățământul online. Asta în contextul actualei pandemii de COVID-19.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, anunță că s-au aprobat sumele solicitate de școli pentru a face pregătirile necesare începerii anului școlar. Deciziile au fost luate de Primăria Municipiului Suceava în urma consultărilor cu directorii celor trei categorii de unități de învățământ – liceele, școlile gimnaziale și învățământul preșcolar.

Ion Lungu a explicat că școlile și liceele trebuie să fie pregătite să poată desfășura activități online. Astfel, s-a stabilit ca în fiecare clasă să fie internet cablat, nu wireless, să fie un calculator sau un laptop, un videoproiector și o cameră web.
Primarul Sucevei spune că o problemă delicată rămâne derularea învățământul preșcolar și se așteaptă decizii luate la nivelul Guvernului în acest sens.

„Așteptăm Guvernul să facă lumină – cine începe anul școlar la modul clasic, cu copii în sălile de curs, mai ales că se ridica problema celor de la clasa 0 și de la I – IV. Se pune problema ca numai aceștia să vină la școală, precum și cei de a V-a și a VIII-a, la învățământul gimnazial, iar la liceal cei de-a XII-a, care au Bacalaureatul”, a declarat Ion Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.