Două străzi din municipiul Suceava vor purta numele a doi foști consilieri locali care au încetat recent din viață. Este vorba despre Cornel Grosar – răpus de COVID-19 și Bogdan Bicsi – decedat fulgerător în urma unui infarct miocardic.
Anunțul a fost făcut luni de primarul Sucevei, Ion Lungu. Consiliul Local Suceava a aprobat proiectul de hotărâre înaintat chiar de primarul Ion Lungu. Astfel, două străzi, ambele din cartierul Ițcani, din zona terenurilor Stațiunii de Cercetare Agricole, vor purta numele celor doi consilieri locali suceveni, foarte iubiți și apreciați de suceveni.
Primarul Ion Lungu a înaintat acest proiect ca semn de prețuire a memoriei celor doi, ambii fiind implicați nu doar în politică, ci și în activitatea societății civile. Cornel Grosar a fost președintele Asociației JUVENTUS, promotor al valorilor Sucevei și un personaj implicat în activitatea de tineret din județ dar și în cea culturală. Acesta a murit în Vinerea Mare, în urma infecției cu COVID-19.
Acasă Administratie Două străzi din municipiul Suceava vor purta numele consilierilor locali Cornel Grosar...