Fetiță de trei ani în stare gravă la spital după ce a fost ținută acasă trei zile cu arsuri.
O fetiță de trei ani, din comuna Pătrăuți, a ajuns în stare gravă la spital, cu arsuri de gradul II și III, după ce în urmă cu trei zile hăinuțele de pe ea i-au luat foc. Micuța s-a jucat cu o brichetă.
Mama fetiței s-a prezentat împreună cu minora la UPU Suceava, joi după-amiază. Fetița de trei ani în stare gravă la spital avea arsuri de gradul II și III pe 35% din suprafața corpului.
Polițiștii au stabilit că, în cursul zilei de luni, în timp ce minora se juca cu o brichetă în casa de locuit de pe raza satului Pătrăuți, la un moment dat, pe fondul neatenției din partea mamei sale, și-a aprins hainele cu care era îmbrăcată și a suferit arsuri pe tot corpul.
Joi după amiază, la UPU Suceava s-a prezentat mama împreună cu fetița, care în urma consultațiilor de specialitate a fost diagnostică cu: „arsuri de grad II, III pe o suprafață de 35% din corp”, starea de sănătate fiind precară și urmând a fi transferată la Spitalul Județean Iași.
Minora se afla în grija mamei sale, care se afla la domiciliu și hrănea un alt copil minor în momentul producerii evenimentului.
Având în vedere fetița de trei ani în stare gravă la spital, polițiștii au întocmit dosar penal.