Aproape 2.000 de oameni participă duminică, la Boroaia, la înmormântarea preotului Alexandru Argatu. Mulțimea a fost păzită de jandarmi.
Credincioși din tot județul s-au strâns la Boroaia, duminică, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe preotul Alexandru Argatu, mort în urmă cu câteva zile într-un cumplit accident rutier. Slujba de înmormântare s-a ținut chiar la biserica în care a slujit părintele 40 de ani, biserică ridicată de tatăl său – vestitul duhovnic Ilarion Argatu.
Oamenii au intrat pe rând în biserică, s-au rugat și au sărutat sicriul preotului, după care acesta a fost scos în fața bisericii, acolo unde s-a ținut slujba de înmormântare. Slujba a fost ținută de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu episcopul vicar Damaschin Dorneanul – al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Au fost momente emoționante, în care mulțimea s-a rugat pentru sufletul preotului, însă nu s-au respectat normele de distanțare socială și mulți dintre credincioși nu purtau mască de protecție. Alexandru Argatu era foarte iubit în zonă de credincioși și era respectat de toată preoțimea.
Au fost mobilizate importante forțe de ordine la înmormântarea preotului Alexandru Argatu, ordinea publică fiind asigurată de jandarmi.
Mort într-un cumplit accident
Părintele Alexandru Argatu a murit la 75 de ani, marți după amiază, într-un cumplit accident rutier petrecut în județul Bacău.
Mașina pe care o conducea preotul a scăpat de sub controlul acestuia, a lovit violent un stâlp din beton iar apoi s-a răsturnat pe un câmp. Părintele era singur în autoturism și nu se știe de ce a pierdut controlul volanului.
Cine a fost Alexandru Argatu
Părintele Alexandru Argatu este unul dintre cei cinci copii ai vestitului duhovnic Ilarion Argatu. Acesta a scris mai multe cărţi, atât mărturii despre viaţa tatălui său, dar şi sfaturi şi învăţături pe care duhovnicul le-a dat celor care l-au căutat. „Minuni săvârşite de către părintele Ilarion Argatu în viaţă, din mormânt şi după dezgropare“ este una din cărțile pe care a editat-o.
Părintele Alexandru Argatu este cunoscut şi pentru că a finalizat frumoasa biserică de la Boroaia, judeţul Suceava, a cărei construcţie fusese începută de tatăl său, cu eforturi foarte mari. La această biserică a şi fost înmormântat arhimandritul Ilarion Argatu, pentru ca în mai 2006, după împlinirea a șapte ani de la moartea sa, trupul duhovnicului să fie dezgropat după datină și să se descopere că este aproape intact, deși sicriul putrezise în totalitate.