Un tânăr cu permisul suspendat s-a răsturnat cu mașina pe un câmp.
Accidentul a avut loc în cursul zilei de vineri pe raza localității Burla.
Un tânăr de 20 de ani, din municipiul Rădăuți, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209K, la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă prin șanțul din partea stângă, răsturnându-se și oprindu-se pe un câmp agricol din imediata apropiere.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, motiv pentru care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat”.