Atac Vehement al liderului PSD Suceava – Ioan Stan la adresa lui Gheorghe Flutur după ce liberalul a anunțat înființarea unui nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina. Senatorul Ioan Stan declară că, în disperare de cauză, în campanie electorală, Gheorghe Flutur face tot felul de promisiuni și anunță proiecte nerealiste. Liderul PSD Suceava spune că numărătoarea inversă a început pentru Gheorghe Flutur și că acesta simte că va pierde alegerile din 27 septembrie.
Redăm integral comunicatul de presă remis de Ioan Stan:
„Ca și cum nu ar mai avea nimic de făcut în județul nostru, domnul Flutur deja proiectează un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina prin Siret, pe viitoarea autostradă A7. Evident că lucrările pe tronsonul Siret-Pașcani nici măcar nu au început, dar domnul Flutur deja se pregătește să inaugureze noua vamă.
Doar vorbitul, nu-l costă nimic! Cu munca e mai greu pentru domnia sa. Că la joc și voie bună, știm că face față. Probabil de asta este și așa nervos în ultima vreme: pentru că nu are vreo horă în care să se prindă. Până la inaugurarea noului punct vamal, îi amintim că are deja un punct de trecere a frontierei în localitatea mai sus menționată. Este vorba despre actuala vamă Siret, vamă pe care ne-a criticat în mod repetat că nu am reușit s-o modernizăm în ritmul dorit de dumnealui. Iată că au trecut mai bine de 10 luni de când guvernul lui este la conducere și ce a făcut domnul Flutur pentru modernizarea vămii Siret? Absolut nimic! După cum tot nimic va face și cu restul proiectelor sale mult trâmbițate. Atâta poate: să se laude cu munca altora, să mintă și să facă planuri de viitor pe care știe că nu le va pune niciodată în practică.
Deoarece simte că va pierde, încearcă să iasă în evidență prin orice. Din acest motiv fiecare ieșire publică de-a sa este presărată cu minciuni din ce în ce mai mari și proiecte din ce în ce mai nerealiste. Știe că dacă pierde alegerile de pe 27 septembrie nu mai înseamnă nimic pentru suceveni, nici pentru PNL și vine decontul pentru tot răul făcut în decursul anilor, aici incluzându-i pe cei peste 200 de suceveni morți din cauza felului în care a administrat epidemia de Covid-19. Numărătoarea inversă a început!”