Sucevean reținut pentru 24 de ore după ce a fost depistat la volan cu permisul anulat.
O patrulă din cadrul Secției de poliție Burdujeni a oprit pentru control, miercuri, în jurul orei 13.00, pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava autoturismul condus de un localnic de 43 de ani.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 43 de ani are permisul de conducere anulat.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere” , iar în urma probatoriului administrat și cu privire la comiterea anterioară a infracţiunilor de „tulburarea ordinii și liniștii publice” şi „amenințare”, bărbatul de 43 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în C.R.A.P. al I.P.J. Suceava.