21 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID 19 în județul Suceava, în ultimele 24 de ore. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică numărul îmbolnăvirilor în județul nostru a ajuns la 5807.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.109 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până duminică, 13 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 103.495 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

43.025 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.283 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 4.163 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 12 septembrie – 13 septembrie au fost înregistrate 36 de decese (20 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Vrancea și București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

32 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.052. Dintre acestea, 465 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.081.644 de teste. Dintre acestea 14.784 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.806 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.835 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.780 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 37.409 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află cinci persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.