Urmărire în trafic, prin Suceava, după un șofer băut.  S-a întâmplat marți noapte.
În jurul orei 2.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava au vrut să oprească un autoturism marca Ford care se deplasa pe Bulevardul George Enescu dinspre strada
Mărășești. A fost nevoie de urmărire în trafic pentru că șoferul autoturismului nu a vrut să oprească  la solicitarea polițiștilor și a virat brusc dreapta.
Fugarul a fost identificat pe strada Narciselor, în timp ce încerca să parcheze mașina.
S-a procedat la legitimarea persoanei în cauză, ocazie cu care s-a stabilit că este un tânăr de 22 ani din municipiul Suceava.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, el a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.44 mg/l pur în aerul expirat. Ulterior i-au fost prelevate la spital două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Șoferul băut s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.