Internet gratuit la Cornu Luncii, pentru localnicii din toate satele. O nouă investiție urmează să fie finalizată în acest week-end, în comuna Cornu Luncii – 17 instituții publice dar și zonele exterioare ale acestora vor beneficia de internet gratuit. 

Primarul comunei, Gheorghe Fron, ne-a declarat că este vorba de un proiect finanțat prin fonduri europene, prin programul WiFi 4EU. Gheorghe Fron a precizat că deja jumătate din rețeaua de internet gratuit este pusă în funcțiune iar până la finele acestei săptămâni va fi pusă în funcțiune și cealaltă jumătate.

Este un proiect important pentru comunitate, a explicat Gheorghe Fron, mai ales în contextul epidemiei, când vor trebui să se deruleze și cursuri online. De investiție se bucură nu doar tinerii din comună, ci și cei în vârstă, care au copii la muncă în străinătate și care i-au spus primarului că vor putea să își sune mai des copiii și să ii vadă, grație acestei rețele de internet gratuit. Toate satele vor beneficia de investiție.

La Cornu Luncii s-au făcut până în prezent investiții de peste 53,581 de milioane de lei. Valoarea totală a investițiilor reprezintă echivalentul taxelor și impozitelor de colectat de la populația comunei Cornu Luncii pe o perioadă de 107 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.