Doi indivizi reținuți de DIICOT pentru trafic de minori și proxenetism chiar când voiau să iasă din țară. Procurorii DIICOT au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori și proxenetism.

Prin ordonanța procurorului din data de 30.07.2020, s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, și trafic de minori, constând în aceea că un inculpat, în vârstă de 39 de ani, a obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către soția sa, în vârstă de 30 de ani, atât pe teritoriul României, cât și al altor state europene (preponderent Germania).

De asemenea, începând cu luna octombrie 2019, inculpatul a întreprins demersuri în vederea recrutării, prin inducerea în eroare, a unei minore, în vârstă de 16 ani la acea dată, constând în false promisiuni de întemeiere a unei familii și asigurarea unui trai mai bun, pe fondul unei stări de vulnerabilitate a victimei care provine dintr-o familie fără posibilități financiare, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției.

Inculpatul a reușit recrutarea minorei în vara anului 2020, când acesta a transportat-o și adăpostit-o pe minoră în diferite locații din zona municipiului Sibiu, unde a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituției, până la data de 09.11.2020, sumele de bani obținute revenindu-i în totalitate inculpatului.

De asemenea, începând cu luna octombrie 2020 și până la data de 09.11.2020, inculpatul a înlesnit practicarea prostituției de către o altă persoană vătămată, prin punerea la dispoziție a aceleiași locații din municipiul Sibiu în care este cazată pentru practicarea de activități similare și minora.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că începând cu luna octombrie 2020, cel de-al doilea inculpat a înlesnit practicarea prostituției de către persoana vătămată, obținându-i acesteia prin intermediul primului inculpat, locuința în care aceasta a practicat prostituția până la data de 09.11.2020, totodată dobândind foloase patrimoniale.

În urma investigaţiilor efectuate a rezultat faptul că cei doi inculpaţi, însoțiți de persoanele vătămate, se pregătesc să părăsească teritoriul României, pentru a se deplasa în Germania, unde acestea din urmă să practice prostituția în folosul celor doi. La data de 9 noiembrie 2020, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, au procedat la oprirea în trafic a celor doi inculpaţi, în timp ce aceştia intenționau să părăsească România.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.