PSD cere preşedintelui să respecte decizia Curţii Constituţionale şi să promulge legea care prevede majorarea punctului de pensie. Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan declară că
decizia de ieri a CCR care a declarat constituțională majorarea cu 40% a pensiilor arată că, deşi PSD nu e la guvernare, poate lupta cu mijloace democratice pentru a apăra interesele alegătorilor săi.
Senatorul Ioan Stan spune că legile facute de PSD au fost în litera și spiritul Constituției şi că actualul guvern este obligat să asigure românilor drepturile dobândite prin lege.
Ioan Stan a criticat dur guvernarea actuală, numind-o „Alianţă a Ţeparilor”.
„Drept urmare, PSD cere preşedintelui Iohannis să respecte decizia Curţii Constituţionale şi să promulge legea care prevede majorarea punctului de pensie cu 40%. Avem convingerea că dacă există bună credință se pot reașeza prioritățile guvernării astfel încât să fie identificate ori generate resurse bugetare pentru a susține această majorare.
De altfel, PSD a dovedit că se poate în timpul guvernării sale și are soluțiile necesare și acum. Atât pentru majorarea pensiilor, cât și a alocațiilor, și a salariilor bugetarilor.
Dacă această Alianţă a Ţeparilor nu este în stare să găsească soluţii, le poate copia pur şi simplu de la PSD care va prezenta săptămâna aceasta o proiecţie de buget pentru 2021 ce ia în calcul aceiaşi indicatori macroeconomici anunţaţi de guvernul Cîţu, dar în care sunt stabilite sursele de finanţare pentru a se acoperi toate majorările de salarii, de pensii şi de alocaţii prevăzute de legile în vigoare.
Din păcate pentru români, Guvernele de dreapta din ultima perioadă au dovedit că nu au viziune, nu au soluții, nu știu să facă politici publice, ci doar să taie, prin încălcarea legii.
Se pare că nici acum cei de la PNL și USR nu au înțeles că datoria guvernului este aceea de a identifica și pune în practică soluții și politici economice care să ducă la creșterea încasărilor la bugetul de stat, din care să fie plătite pensii, salarii, alocații, etc., nu să se plângă toată ziua de lipsa banilor.
Ba mai mult, Iohannis și Guvernul Țeparilor se încăpățânează să refuze orice idee, orice sugestie venită de la opoziție care vizează păstrarea puterii de cumpărare și creșterea veniturilor românilor.
Și o fac sfidător, ignorând protestele angajaților din sănătate, din poliție și protestele organizate de federațiile sindicale ale bugetarilor, proteste cărora Iohannis le răspunde c-o absolută aroganță prezidențială.
Cică: „asta e!”. De atât este în stare Președintele României atunci când românii îi cer să le respecte drepturile dobândite prin lege. Să le răspundă: „asta e!” Și tot „asta e!” zice și guvernul Cîțu ridicând din umeri a nepăsare și neputință în fața nevoilor reale ale românilor. Trist și rușinos!”, a declarat Ioan Stan.