Un centru medical de top va fi ridicat la Moara. Investiția se ridică la aproape 7 milioane de lei. Anunțul a fost făcut vineri de primarul localității, Eduard Dziminschi.
Investiția se ridică la aproape 7 milioane de lei și a fost aprobată în ședința de miercuri, 20 ianuarie de către Compania Naționașă de Investiții.
Conform primarului Eduard Dziminischi, noua investiție presupune: ridicarea unei clădiri de 380 mp/ nivel dispusă pe două niveluri, în satul Moara Bulai, în locul dispensarului veterinar. Centrul medical va avea cu dotări de ultimă generație, echipamente moderne iar consultațiile și tratamentele specifice vor fi oferite de cei mai buni specialiști în domeniu.
Primarul de Moara a precizat că era nevoie de un asemenea centru, având în vedere creșterea constantă a numărului de locuitori și dezvoltarea din ulitmii ani a localității.
“Din 2011, comuna noastră nu a beneficiat de aceste servicii în zona publică, zona medicinei fiind axată doar pe domeniul privat. Considerăm a fi o necesitate acest centru medical, pentru ca locuitorii comunii să aibă acces la servicii medicale decontate, pe baza asigurărilor de sănătate. Investim cu drag, în a noastră iubită comună”, a declarat vineri Eduard Dzimisnchi.
În ultmii 5 ani, la Moara s-au făcut investiții importante, localitatea fiind racordată la gaz metan, fiind extinse rețelele de canalizare și apă potabilă, s-a construit o stație de epurare, au fost asfaltate drumuri și s-au făcut trotuare, au fost ridicate noi unități de învățământ și reabilitate cele vechi.