Nu se găsesc medici pentru centrele de vaccinare amenajate de Primăria Suceava. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat miercuri că doar trei medici și-au arătat disponibilitatea de a lucra în centrele de vaccinare în condițiile în care este nevoie de 10 medici, 20 de asistenți și 10 registratori. Edilul a spus că sunt mulți suceveni care ar vrea să se vaccineze împotriva COVID, dar din păcate nu pot fi onorate la acest moment toate cererile în condițiile în acre nu se găsesc medici pentru centrele de vaccinare din municipiu.

„Din păcate, avem aici o mare problemă. Nu sunt doritori. Noi am avut discuții la DSP, ne-am adresat Colegiului Medicilor cu adresă, am avut discuții la Primărie cu președinta Asociației Medicilor de Familie, cu o parte dintre medicii de familie. Nouă ne-ar trebui minimum 10 medici dacă mergem pe un sigur flux de vaccinare, 20 de asistenți și 10 registratori la centrele din Suceava. Din păcate, până acum sunt doar trei medici doritori și nu avem niciun echipaj complet să deschidem măcar un centru. Noi vrem să deschidem în primă etapă două centre, cel de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” și cel de la Școala 11 din Burdujeni”, a precizat Ion Lungu.

Edilul a făcut un apel către medici să încheie contracte de prestări servicii cu centrele de vaccinare, pentru a se vaccina cât mai mulți suceveni și astfel Suceava să iasă din pandemie.

” Eu zic că este până la urmă și un gest de solidaritate, de responsabilitate civică. Nu avem voie să ratăm această etapă de vaccinare. Primăria vrea să aibă o campanie de vaccinare reușită să imunizăm cât mai mulți oameni din oraș. Noi am pătimit cel mai mult cu acest coronavirus tocmai de aceea în această etapă trebuie să facem tot ceea ce putem să vaccinăm cât mai mulți suceveni. Sunt mulți doritori. Dragi medici din Suceava, eu vă respect, am fost alături de dumneavoastră în această perioadă grea de pandemie, de carantină. Vă rog să dăm dovadă de solidaritate și vă rog să ne contactați la Primărie să putem semna aceste contracte de prestări servicii. Sper ca apelul meu să aibă efect. Am vorbit cu medici de familie sunt și ei obosiți, au fost și ei sacrificați în această perioadă, au avut mult de lucru dat totuși trebuie să facem acest efort pentru ca această campanie de vaccinare să fi o reușită”, a declarat Ion Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.