Mirela Adomnicăi face un apel către toți parlamentarii de Suceava, inclusiv către cei care reprezintă actuala guvernare, să voteze amendamentele PSD, pentru a nu permite sărăcirea populației. Deputatul PSD de Suceava le aduce aminte acestora că oamenii i-au trimis în parlament pentru a le fi reprezentate drepturile și interesele, și le cere parlamentarilor să nu devină complici la sărăcirea anunțată de Guvernul Cîțu.
Apelul deputatului PSD de Suceava vine în contextul în care guvernanții și liderii PNL anunță măsuri de austeritate și tăieri de venituri pentru toate categoriile sociale.
Mirela Adomnicăi anunța încă din luna noiembrie, din campanie electorală, că vor urma tăieri de salarii și că rata șomajului va crește dacă liberalii nu vor lua măsuri de redresare a economiei. Tocmai de aceea, Mirela Adomnicăi spunea atunci că România are nevoie de un guvern de stânga pentru următorii 4 ani. VEZI DECLARAȚII AICI https://www.informatiata.ro/mirela-adomnicai-nevoie-de-guvern-de-stanga/
Redăm în continuare, integral, declarația de astăzi a deputatului PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi:
,,Nu cu multa vreme în urma, în luna noiembrie a anului trecut, făceam un apel la memoria sucevenilor în legătură cu politicile guvernărilor de dreapta. ,,Strânsul curelei” din timpul Guvernării CDR și tăierile salariale din 2010 în timpul Guvernării PDL s-au dovedit politici falimentare care ne-au sărăcit pe toți și au prăbușit economia națională.
Întrebam atunci, în plin an electoral 2020, când cei de la PNL își permiteau, sfidător și fără nici o explicație, să ia atât de multe masuri nepopulare și împotriva românilor precum închiderea școlilor, piețelor agroalimentare, refuzul majorării pensiilor și alocațiilor conform legii, la ce ne putem aștepta din partea unei guvernări de dreapta pentru următorii 3 ani fără miză electorală?
Din păcate legile bugetului de stat și a asigurărilor sociale depășesc cele mai pesimiste răspunsuri.
Peste 7 milioane de români vor fi afectați de măsurile de austeritate ale Guvernului: salariați, pensionari, tineri, copii, anterprenori HoReCa. PSD a prezentat în bugetul său alternativ o viziune diametral opusă față de bugetul de austeritate, pregătit de Guvernul „NU SE POATE!”.
Am arătat că „SE POATE!” păstra un deficit de 7,2% fără tăieri de venituri și creșteri de taxe.
Noi credem că dezechilibrele se pot rezolva prin creștere, prin dezvoltare. Dacă economia funcționează, dacă oamenii consumă, dacă se înființează noi locuri de muncă, dacă se fac investiții, dacă oamenii sunt prioritatari și nu interesele de grup.
PNL și aliații săi de dreapta văd soluții prin tăierea și înghețarea veniturilor despre care nu au vorbit în campania electorală. Niciunul dintre ei nu le-a spus alegătorilor că:
NU SE POT acorda vouchere de vacanță;
NU SE POT majora pensii;
NU SE POT acorda gratuități la CFR pentru studenți.
De aceea fac un apel către parlamentarii suceveni care reprezintă actuala guvernare să voteze amendamentele parlamentarilor PSD și să nu fie complici la sărăcirea anunțată de Guvernul Cîțu. Nu față de el trebuie să dea socoteală, ci față de salariații, pensionarii, tinerii, copiii, antreprenorii suceveni. Ei ne-au votat și ne-au trimis în Parlament să le promovăm și să le apărăm drepturile și interesele”.