Incendiul de la Palatul Administrativ a pornit de la un grup sanitar.

Comisia de cercetare de la fața locului, compusă din specialiști IPJ, Poliție Criminalistică, ISU și specialiști pe rețele electrice, a stabilit faptul că incendiul a izbucnit în zona unuia dintre grupurile sanitare de la nivelul mansardei.

Cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.

Focul s-a extins în zona podului, care era puternic ventilat de golurile de aer și în care se afla o cantitate mare de materiale combustibile (îndeosebi lemn), astfel încât s-a produs o ardere generalizată, într-un timp foarte scurt. Inclusiv vântul puternic a fost factor favorizant în dezvoltarea flăcărilor.

În altă ordine de idei, tot astăzi, s-a efectuat evaluare preliminară a clădirii și s-a observat că parterul și primul etaj sunt puțin afectate.

Este posibil, ca în perioada imediat următoare, spațiile de la nivelul parterului să poată fi reutilizate.

De asemenea, în ședința CJSU s-a stabilit relocarea de urgență a unor spații de la Palatul Administrativ, către alte spații pe care le administrează Consiliul Județean (Muzeu și altele), astfel încât activitatea celor două instituții să nu aibă de suferit din acest punct de vedere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.